Povestea ta îi poate ajuta și pe alți membri ai comunității să depășească momentele dificile și să fie optimiști în privința tratamentelor, vindecării și a unei vieți mai ușoare zi de zi.
Descoperă exemplele de povești care descriu simptome și probleme în care te poți regăsi. Spune-ne mai multe despre experiența ta cu această afecțiune, despre tratamentele urmate și efectele lor sau ce măsuri iei pentru un stil de viață sănătos.
Aveam doar 16 ani când am fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul IV, chiar de ziua mea. Boala se extinseseră la plămâni și abdomen, iar chisturile măsurau cât un grepfrut. Până să ajung la doctor, observasem că stomacul începuse să-mi crească foarte mult. Apoi, deși slăbisem și nu aveam poftă de mâncare, stomacul meu se tot umfla. Medicii mi-au dat 17% șanse de supraviețuire în următorii cinci ani. Dar, după mai multe ședințe de chimioterapie și operația de îndepărtarea a chisturilor ovariene, medicii mi-au spus că sunt vindecată.
Îmi aduc și acum aminte de prima mea vizită la medicul ginecolog. Era o doamnă doctor trecută de prima tinerețe, dar care mi-a explicat past cu pas tot ce urmează să facă, ba chiar mi-a explicat tot ce vede la ecografia transvaginală. Deși au trecut mai bine de 20 de ani de atunci, am realizat atunci că dezvoltarea unei relații bune cu medicul ginecolog a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteam face atât pentru sănătatea mea, cât și pentru liniștea mea sufletească. Așa că recomand tuturor femeilor să aleagă un medic în care să aibă încredere, pentru ca orice vizită la cabinetul lui să fie o experiență plăcută.