Doamna Dr. Daniela Bartoș are o experiență de peste 30 de ani în medicina internă și peste 25 de ani în cardiologie, practicând astăzi ambele specializări în cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. Este, de asemenea, Doctor în Științe Medicale și profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, pe care a absolvit-o în anul 1976.
Este un medic dedicat, ce a încercat de-a lungul întregii cariere să depună toate eforturile pentru a ajuta pacienții și sistemul sanitar din România, ocupând diferite poziții inclusiv în cadrul Ministerului Sănătății și în conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.
Este autor unic sau co-autor coordonator pentru 8 cărţi medicale, 55 de capitole în cărți de specialitate, 205 lucrări științifice din care 164 de studii publicate în volumele unor manifestări internaţionale recunoscute (ISSN sau ISBN).
Printre premiile și bursele de onoare primite se numără Premiul „Excelență în sănătate” acordat de către Ministerul Sănătăţii în anul 2015 și medalia „Steaua României” grad de cavaler acordată prin decret prezidențial nr 961/28.11.2002.
Dr. Bartoș pune preț pe perfecționare și actualizarea cunoștințelor, motiv pentru care participă periodic la cursuri în țară, în Europa și în Statele Unite ale Americii. A făcut parte din și a condus multiple echipe de cercetare, cele mai recente fiind concentrate pe dezvoltarea mijloacelor de intervenție minim invazive pentru medicina internă și cardiologie, și dezvoltarea unei platfome web de autodiagnostic a hipertensiunii arteriale.
Cum se previne ateroscleroza daca ai lupus?
Citeşte mai multCe presupune dieta dupa un AVC?
Citeşte mai multCe inseamna dislipidemie primara si de cate feluri este?
Citeşte mai multCe e bine sa stii despre dislipidemie?
Citeşte mai multDislipidemia se referă la nivelurile nesănătoase ale unuia sau mai multor...
Citeşte mai multPacientul care suferă de insuficiență venoasă învață, în timp,...
Citeşte mai multColesterolul este o moleculă organică fără de care oamenii nu pot trăi.
Citeşte mai multCe noutati stiintifice au mai aparut despre hipertensiune?
Citeşte mai mult